un braţ mă caută altul mă anină de vis

pot visa pe banca din parc trează
cu pleoapele aproape lăsate ca nişte cortine
din firele timpului

uneori risipesc prea mult gând pe vreascuri umede
focul rămâne neaprins. pic în astenia primăverilor trecutului

prezentul îmi pare gata putrezit
numai bun de pus sămânţă tot prezentului poate poate
ceva va reînvia

o privesc pe mama cum usucă secundele
în buzunarul de la piept
tata a răvăşit clipele în secunda adormirii

şi cât Doamne să privesc cum trece totul
pe lângă mine în goana vântului străin când în mine
zace încă pe masa din sufragerie ochiul adormit al tatălui

fotografiile sunt atât de mici neîncăpătoare
le privesc şi ca un copil prost încerc să mă înghesui acolo
în surâsul lui în braţele lăsate pe lângă corp
stă mângâierea amânată

era obosit prea obosit şi atunci am mângâiat fiecare deget
fiecare sprânceană fiecare pleoapă fiecare durere a sa
a tatălui a uriaşului cu ochi din lacrima cerului

acum tac acum plâng acum mereu acum mi-e dor
mama îl aşteaptă la fereastră să vină

Gabi, unde este tata?
fratele tace priveşte lung şi spune:
s-a dus să cumpere ceva...

Anne Marie Bejliu, 10 aprilie 2015