cvartet ciclic

mă revărs asupra unui punct

în el mişcarea şi nemişcarea mă definesc
în egală măsură

pe mine timpul mă cuprinde ca într-o virgulă
veşmânt al nimicului şi al totului
în care rătăcesc

mă caut şi nu mă caut
mă cunosc şi nu mă cunosc

şi atunci

ca într-o horă a ielelor ridic firul de iarbă
deasupră-mi

îl declar acel vârf de cuvânt în care
balansez eul până la refuzul credinţei
de a nu-mi fi liman
răbufneşte în sine şi în tot ceea ce sunt şi nu sunt
conştient şi în subconştient

mă retrag într-un punct
ştiut neştiut
căutându-mă

drumul continuă
spiţele bicicletei propriei primăveri a fiinţei
lasă granulele de pământ
să-i împânzească hărţile

în una din ele sunt şi nu sunt

cineva va descoperi codul fiinţei
prin esenţa muşcăturii ironiei vieţii

cineva mă va regăsi
pe columna sonoră a existenţei

ca un cvartet de coarde ciclic
deplasându-mă către fiecare punct al crucii
care sunt şi nu sunt. sunt

mimez inima pământului
mişc fiecare celulă
nemişcând mişcând nimicul
pe care mintea îl inventează reinventează
galopând

static alerg către capăt
caut metronomul prezentului
printre alternativele trecutului
în care sunt şi nu sunt

sigur am fost cheie sol
într-un concert al orbilor
muţilor şi surzilor acestui anotimp
al veacului trăit netrăit de om

Anne Marie Bejliu, 18 aprilie 2015