habar nu am ce este moartea

„În viaţa unui pictor poate că nu moartea să fie ceea ce e mai greu” – (Van Gogh)

o definesc în mod civilizat zilnic
răsfirându-mi degetele mai ales când
în priviri am oase multe oase înşirate
pe zidurile copilăriei. ce este moartea?
întreb la rându-mi

aud un pocnet sec de minciuni
învelite în poleiala fricii
e frumoasă dansatoare liberă să ia
când de unde şi cum vrea
personajele din castronul cu tabla ruginită
demult de tot era fragment din acoperişul
certitudinilor cuiva de pe undeva

habar nu am ce este moartea
o definesc elegant zilnic
chiar dacă nu spun nimic bat gura de pomană
am darabana ploilor pe tabla ruginită
a castronului cu personaje
din când în când se goleşte apoi se umple şi iar
şi iar una alta

nu mai râd nici nu plâng. sunt un hibrid
între moarte şi viaţă
pe marginea patului picioarele se bălăngăne
cu zgomotul paşilor niciodată împliniţi de tata

azi dimineaţă mi-am pus papucii lui noi
primiţi de Crăciun. am visat că merge. îl aud şi acum
târşind picioarele chemându-mă chemându-mă obsesiv
şi acum când el departe de mine de noi toţi
stă şi priveşte câmpul minciunilor răsuflate despre
ce cum de ce este moartea şi când...

Anne Marie Bejliu, 25 aprilie 2015