cel mai bun bumerang

îngăduie-mi să trec pe drumul
pe care umbra ta plecat-a să doboare
copacul vieţii ca-ntr-o nerăbdare 
lăsată-n urmă-n pragul dimineţii

mi-e dor să uit să pot lăsa în urma mea şi anii
şi tot ce-am dăruit să-mi fie simplă pernă
din cele patruzeci şi şase numărate
din creştet până-n tălpi de viaţă

te-arunc discret în balta de cuvinte
scriu să îmi fiu scriu să nu-mi fiu
o ceartă-ar destrăma în sine drepţi
şi drepţii nu-s de tulburat

tu ştii că oarba oarbelor adună în găleţi ciuperci
pădurea-i lasă rodul ei din ploi crescute
ea le mănâncă-n bâjbâirea ei ca pe săgeţi
acele forme fără formă rătăcite-n tine

să taci de-acum un sunet să nu scoţi
socoate tot ce vrei când rolul de profesor
te face să aştepţi
ca-ntreaga lume discipol să îţi fie
sau mai simplu elev

te crezi profet te crezi în absolut
când eşti fărâma slabă din finit
nu te ascunde-n vorbe lungi şi graţioase
mai bine-ţi scoţi bocancii grosieri şi în tălpi goale
iei drumul curăţeniei credinţei nemăsurată în citate

acea credinţă-n care eşti absorbit şi-absorbi
hai lasă-mi liniştea să se întâmple. te rog dispari din fiecare por

gândirii mele lasă-i libertatea să alerge
pe câmpuri libere de maci
sau chiar de munte ne-mpovărat
de egoismul tău feroce

am să te uit şi-am să cobor
acolo unde viaţa-i tot la o răscruce
apoi iau trupul muntelui în pas puternic spre înseninare

nu fug de greu. o ştii prea bine. m-am deschis
acum închid o poartă nu pun lacăt codul tot îl ştii
şi în hoţia ta prea studiată-n zeci de ani cu furie-l vei sparge

spunând apoi cu glas nevinovat
că tu eşti sau erai mult prea departe
pentru a arde totul în picioare
sau că tu eşti copilul vremurilor tale rămas copil. te-nşeli
eşti fiară şi fiară vei rămâne în păduri imaginare

visează minte-te întruna. e viaţa ta dar nu uita nicicând
că ceea ce răneşti nicicând nu poţi să vindeci

eşti simplu om o simplă creatură-n faţa Lui
tot ce greşeşti ţi se întâmplă iar şi iară
acum sau mai târziu se-ntoarce

cel mai bun bumerang atacă şi desface...

Anne Marie Bejliu, 27 aprilie 2015