furie sau întrebare

nu ştiu de-mi eşti furie
sau întrebare

tot mai adesea mă întreb
şi las deoparte
ce-mi este drag să-nvie-n aşteptare
acolo unde tu nu mai pătrunzi

de ce numiţi suntem toţi oameni
când în picioare totul calcă talpa

ce e frumos e zgâlţâit de patimi
tot ce e drept în strâmbătate duc aproape
toţi şi toate se revoltă-n noi
dar nu simţim
decât atunci când inima tresaltă
în focul gheenelor
de gânduri fapte...

şi doare Doamne doare în străfunduri
de câte ori las apele prea tulburi
să-mi înconjoare mintea. sufletul îmi tace

şi tace-adânc în sinele ascuns prea bine
şi umbra-mi zace pe asfalt sau pietre
le văd mereu tot cubice
când ele-s unghiulare
şi-s risipite în construcţii slabe

nu ştiu de îmi eşti furie
sau întrebare

din tine fumegă răspunsuri
nu le văd

sunt oarbă la fel ca tine-n zare
întrevăd culoare tot mai dese
mai multe-nghesuite...

spre centru duc? - mă-ntreb iar şi iar
oare spre înălţare
sau sunt capcane ticluite de noi toţi
pentru a coborî mereu mocirlei
jalbă de netoţi

Anne Marie Bejliu, 27 aprilie 2015