văd fagurele simplu

nu-mi spune că prin mine
curge ghilotina
de apă-nvolburată
de vânturi albe seci

prin tine urcă vremuri
banale-n care sine
lasă-n pietre ştima
apelor de gând

un pas doi libertate
aproximez pe file

adânca depărtare
de vârste ploi şi nume

e plinul când urâtul
se-aşterne-n om şi strigă

el omul uită bunul
cuvânt plecat în lume
să împlinească cearnă
răsfire şi rănească

transcendere de fapte
de timpuri goale-n umbre
încercări absurde
văzute-n noi prin noi

nu-mi spune că-n iubire
eşti geniul care scrie
şi scrie-n disperare
din goliciuni miere

văd fagurele simplu
în care mii de-albine
robesc să-l împlinească

în stup viaţa-i amară
nici chiar regina nu e
în bucurii scăldată

fiecare moare
umbrind în hexagoane
aurul vorbirii

fluid vâscos din floare
din flori de câmp de viaţă

un singur verb există
şi-un pas spre-alt verb
revine

când vrei să vezi prin ochiul
unic spre adevăr deschis

un singur verb şi pasul
spre altul mai există
şi-acela sigur este
trăind spre a muri

Anne Marie Bejliu, 18 aprilie 2015