calmul cristalului fumuriu

cu pietrele de gând în pumn
alerg să mă regăsesc printre matricile iubirii

una din ele cade răsună asfaltul
alta se rostogoleşte prin iarbă printre rădăcini
alta şi alta ridică praful de pe tălpile cuvintelor mult teşite

cumva văd cuvintele la fel ca pe cristale
ele strălucesc din toate unghiurile mai ales imposibile

sensuri fără călcâiele lui Achile îmi zâmbesc umil uneori
alteori atacă alteori devin urzici cu frunzele dantelate
sau urzicile pădurilor ascunse răsfirate pe poalele munţilor de aşteptări

să fie oare teama de înscrierea în matricile iubirii
sau poate
de legănarea deasupra acoladelor de verbe
toate aceste înşiruiri toate aceste nedefinite trăiri ale depărtării
şi îndepărtării deopotrivă

să-mi spună păsările în limba zborului asumat ca o viaţă
zbucnind din toate marsupiile născătoare de timp luminat

evadare a sufletului legănat de inimă într-un continuum bătăios
în ritmul tobelor de iarbă care însămânţează din creştet
până în tălpile obosite acel ceva pe care
niciodată nu reuşesc să-l gândesc până la capăt

rămâne mereu un lest sau poate esenţa în care
inconştient mă scald liniştindu-mă
neştiind că am atins neliniştea în vârful piramidei
de cristal fumuriu al tăcerii

admisă sau nu în spirala lui
fumuriul cristalului mă înveleşte calm
îmi lasă amprenta unei iubiri polimerizată de veninul
albinelor prezentului acut

Anne Marie Bejliu, 8 mai 2015

sursa imaginii: http://energiacristalelor.ro/cuart-fumuriu.html