mir dens

mai aproape de niciunde poete rămân 
m-am hotărât să rămân 
între zidurile de cuvinte rostite sau inserate 
în pietrele odată foste de hotar
între ură teamă şi bucurie iubire creştere unghiulară
apoi verticală a fiinţei

cineva când nu mă născusem mă numea Corina
altcineva a venit şi mi-a văzut sufletul
zbucnind din copca de viaţă a femeii cu inima de iasomie
tocmai când septembrie lumina inimile oamenilor
cu ziua Sfântei Maici a Domnului şi a Maicii Sale

între două zile am strigat lumii că vin
m-am zbătut între acele ziduri blânde pentru a cunoaşte
alte ziduri alte năruiri de visuri

vroiam şi nu vroiam să le părăsesc sau poate
curiozitatea ridica în mine iluzia noii vechi lumi
nu ştiu.

am poposit în pragul iubirii celor care m-au dorit
a le fi fiică după o răsturnare densă de valori
ca mersul roţilor de tren în ritmul ceasului viului
cumva nedorit apoi dorit
cu înverşunarea păsării zborul

mi-au spus atunci că în orice cetate
se intră cu tălpile goale zvâcnind libertate
şi armăsarii petrec sub copitele lor iarba
şi eu am înţeles la fel viaţa... cetăţii

mai aproape de niciunde poete rămân
între zidurile acum ridicate de oameni să văd să ascult
să învăţ tăcând a iubi poate nimicul
poate uriaşul cu ochii de iarbă şi tălpile din stânca
muntelui la poala căruia încă mă aflu
socotind urcuşul în inima mea
ca pe un mir dens din esenţa brazilor pădurilor virgine
şi ale celor tăiate cu furie de uman

Anne Marie Bejliu, 4 mai 2015