peste toate şi tot - spinii râd -

frunză rătăcită în pumnul copilei cu ochi de smaragd
cu ochii pădurii tăiate 
de câte ori plângi spinii râd deasupra a tot şi toate
şi atunci râzi şi tu cu sângele robilor cerului
şi ai pământului din pumnul tău fragil

cândva va reînfrunzi cândva se va întoarce
dintre povârnişurile pe care umbrele dansează
pe care potecile nu se mai întâlnesc

sunt şerpi ai aşteptărilor
curg într-un şir nedescris nescris
necuvântoarele îl zgârmă cu ghearele rupte
aproape de rădăcina cuvintelor pe care nu le ştim
nu le rostim

totul este ca o surdă chemare
între joc şi întâmplarea prescrisă printr-un cuvânt

iubire de adolescentă cubică voinţă cubică viaţă
cubismul unui suflet rătăcit printre fiare printre ruguri
de flori adâncite în poeme
cu dalta cuvintelor amânate

să reînveţi a vorbi să reînveţi comunicarea
pe potecile iubirii... atât de grea misiune atât de grea
chemare densă în textura ei
fără acoperirea viului grai al copilului

unde să fugi unde să stai să petreci răbdarea când
în tine mărăcinii cresc unii smulg florile lor
le transformă în ceaiuri ciudate
până la refuzul tău de a mai fi cu ei
prin ei tu însăţi

peste toate şi tot spinii râd

Anne Marie Bejliu, 12 mai 2015