pentru un pumn de veruci uscate

sac de veruci te arăţi omule
concavităţi de gânduri uitate pe trupul minţii obosite
poţi vinde cafea în pieţele părăsite

oricum totul se vinde transformat. totul seamănă
praful de cafea cu cojile verucilor bombate
reliefuri pe pielea omeniei

undeva în aria umană tarabele sunt mai importante
decât viaţa unui om aflat în comă
elicopterul salvării învârte inutil elicea
în căutarea unui spaţiu unde să aterizeze
oamenii aleargă prin târg privesc cerul se roagă inutil

afacerea contează
nimicul celui care celor care nu lasă nici un ochi gol
pentru limpezirea vieţii

omul moare absurd târgul îşi continuă vânzările

mare sărbătoare mare în care un om moare
alţi oameni se distrează copios
pentru câteva boabe numite bani dar

este sărbătoare sfântă oamenii profund religioşi uită că
ochiul Lui priveşte atent

să înţeleg că într-o sărbătoare uriaşă
înălţarea este obligatorie

şi că
dincolo de vânzarea sufletelor pe un pumn de veruci uscate
nimic nu mai străluceşte

da. banii strălucesc
în buzunarele zdrenţuite ale omeniei

după tot acest circ toţi fac nenumărate cruci rostind cu sfinţenie
Hristos S-a Înălţat!

Anne Marie Bejliu, 22mai 2015