cred că nu mai vreau nimic acum şi totuşi trăiesc dorul din plin.
dacă cineva m-ar înţepa cu un ac s-ar umple de dor şi atunci valul ar creşte ar atinge ţărmul cuvintelor şi s-ar revărsa pe un anume ţărm în care toţi suntem egali. nu ştiu cum să-l numesc. poate că este ţărmul credinţei manifestată deplin, fără cuvinte, fără gesturi, numai trăind-o cu toată fiinţa cu toată lumina inimii. poate că acesta-i punctul în care într-adevăr există verbul "vreau". acolo îi simt mişcarea atingerea asprimea şi dulceaţa deopotrivă. poate că sunt cumva într-un început de stare de împăcare între raţional şi tot ceea ce mă defineşte în rest... e o stare ciudată pentru mine şi în acelaşi timp firească
tata tata tata - asta inspir şi expir acum, chiar dacă sunt cu inima lângă inima mamei zi de zi clipă de clipă.
viaţa aleargă prin venele mele odată cu sângele în care o parte păstrează intens codul dăruit de tata.
ieri am aţipit o clipă pe locul mamei. am adormit gândindu-mă cum stăteam lângă tata în ultimele luni de viaţă ale dumnealui şi-mi povestea din tinereţe. stăteam cu urechea lipită de inima dumnealui ca în copilărie. uneori aţipeam. tata îmi zâmbea şi povestea mai departe. ştia că mă trezesc dacă se opreşte.
ascultam murmurul vocii dumnealui, mă mângâia uşor pe frunte...eram ca în raiul copilăriei.
ieri am simţit fizic cum mă mângâia pe frunte. a fost ca un mir alint lăsat să-mi liniştească sufletul plin de dor de dumnealui.
dacă cineva m-ar înţepa cu un ac s-ar umple de dor şi atunci valul ar creşte ar atinge ţărmul cuvintelor şi s-ar revărsa pe un anume ţărm în care toţi suntem egali. nu ştiu cum să-l numesc. poate că este ţărmul credinţei manifestată deplin, fără cuvinte, fără gesturi, numai trăind-o cu toată fiinţa cu toată lumina inimii. poate că acesta-i punctul în care într-adevăr există verbul "vreau". acolo îi simt mişcarea atingerea asprimea şi dulceaţa deopotrivă. poate că sunt cumva într-un început de stare de împăcare între raţional şi tot ceea ce mă defineşte în rest... e o stare ciudată pentru mine şi în acelaşi timp firească
tata tata tata - asta inspir şi expir acum, chiar dacă sunt cu inima lângă inima mamei zi de zi clipă de clipă.
viaţa aleargă prin venele mele odată cu sângele în care o parte păstrează intens codul dăruit de tata.
ieri am aţipit o clipă pe locul mamei. am adormit gândindu-mă cum stăteam lângă tata în ultimele luni de viaţă ale dumnealui şi-mi povestea din tinereţe. stăteam cu urechea lipită de inima dumnealui ca în copilărie. uneori aţipeam. tata îmi zâmbea şi povestea mai departe. ştia că mă trezesc dacă se opreşte.
ascultam murmurul vocii dumnealui, mă mângâia uşor pe frunte...eram ca în raiul copilăriei.
ieri am simţit fizic cum mă mângâia pe frunte. a fost ca un mir alint lăsat să-mi liniştească sufletul plin de dor de dumnealui.
cred că am zâmbit în somn, apoi am tresărit şi-am auzit uşa de la casă.
venise mama.
venise mama.
Mulţumesc Doamne că mi-ai dăruit mângâierea îngerului uriaş...
Anne Marie Bejliu, 15 mai 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu