liliac înflorit noaptea - cu şi fără lumină -

stau ascult privesc
nu mai ştiu dacă tac 
sau rostesc
sau simplu vibrez
la propriile-mi trăiri

narcotice în pungi mărunte
de cuvinte
mă rostogolesc
în cumulul de mişcări
stagnări rătăciri care sunt

am mai întrebat cândva
dacă
în mine zac finite infinite
sau infinite finite
euri sau uri sau iubiri
sau ceva de care să mă agăţ
când leagănul
rămâne suspendat între mine
şi sinele
căutătorul călătorul
disperatul de a fi ultima
încordare pe ultima leghe
de nimic a fiinţei

atâta oboseală cuprinsă
între hotarele de ceară
ale candelelor încă neaprinse

şi omul care
şi omul când
şi omul în care
mă răstorn
ca într-o copaie oul
ovalul din care zborul abia
aşteaptă să zbucnească

mişcă sau mai clar spus mişună
ceva între răsăritul
şi înserarea în care
un liliac înflorit

în noapte are câteva flori
în lumină ridică
toate ramurile înflorite
în semn de salut

salut

salut de noapte
de noapte albită
răsucită răscolită
pe drept sau nedrept

nici asta nu ştiu

cât de proastă sunt
sau cât de răsărită
numai El ştie

rămân cu întrebările
îndoind un genuchi
spre niciunde

aştept i-ul întors
pe sub care se plimbă uimirea
sau mirarea unui punct

a unui singur punct

Anne Marie Bejliu, 3 mai 2015