eclipsele iubirii

mărunt îmi tac sau toc vorbele
în mine timpul nu mai are timp pentru el
nici pentru mine
nu mai răsădeşte clipele

ca un pridvor al nimicului mă răsucesc în vânt
prind ultima sămânţă pe care tu
ai scuipat-o înghiţind eclipsele iubirii

acum semeni cu o pasăre buclucaşă
întinzi aripile simulezi zborul simulezi surâsul pe care
niciodată nu-l atingi cu buzele când pictezi

nu ştii că el devine complet numai atunci când
numai atunci...cum se prinde în cleştii bucuriei
pe sfoara firii un surâs dacă între mine şi tine
sfoara se rupe se fragmentează iar noi tot înnodăm
frazele metaforele unei iubiri plină de eclipse

nu mai contează aştri intraţi în eclipsa întunericului emoţiilor
sau de luminile rampei pe care tu vrei să fii
mereu solist eu umbra ta

îţi propun jocul cu pânza în spatele nostru
numai că noi suntem aproape doi

în spatele pânzei cine dansează cine joacă secundul din noi
umbrele umbrelele prezentului sau poate
virgulele însămânţate între două iluzii
ale unei iubiri prinsă în cleştii eclipselor
gândului tău gândului meu gândului...

Anne Marie Bejliu, 8 mai 2015