secvenţă de gând

aş vrea să cred că mă pot plimba prin viaţă. în fond e un ideal, nu? 

 dar...uite cum accelerez 

pasul în fiecare secundă şi uit că uneori, chipul meu se oglindeşte în lacrima pământului. o văd lacrimă dar poate fi foarte bine zâmbet. 

uneori îi simt căldura zâmbetului, alteori o privesc îndelung până muşcă din mine fărâma de disperare transformând-o în iarbă. apoi pasul calcă adânc iarba spre înainte. 

nu uit să privesc verdele dar pasul calcă şi calcă, şi calcă...