...de ce umbrele cad oblic peste pietre
şi de ce gândurile
aterizează întrupate în cuvânt,
rânduindu-se cuminţi sau năvalnic,
pe filele albelor visuri.
voi afla odată,
de ce umbra iubirilor nu ia forma oamenilor.
e mai simplu aici.
se naşte câmpul de flori al gesturilor uitate
iar ecourile imaginilor devin
(nu ştiu de ce),
tăioase.
ştiu doar că unele cetăţi
prind între zidurile lor tulpinile şi rădăcinile,
şi frica de singurătate crescând deasupra principiilor,
precum sârma ghimpată
prinsă între pumnii răniţi ai inimilor îngheţate
într-un strigăt.
dincolo de ziduri ştiu,
voi regăsi începuturile într-un ciob în care,
corbul îşi oglindeşte ochiul,
pentru a simţi galopul singurătăţii mult mai intens.
îl va fura în zborul lui.
din înalt spre înalt va privi lumea,
tot printr-un ciob...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu