vineri, 12 aprilie 2013

Legenda Marelui Zalmoxis - din volumul cu acelaşi titlu de Florin Horvath





Sursa: volumul tipărit
"Lungit pe muşchiul crescut din asprimea stâncii, flăcăul visa, cutremurat din când în când de intensitatea vedeniilor. Visa cum Marele Zeu îl visa la rândul lui povăţuindu-l despre toate cele către care urmau să-l poartă paşii... În somnul Zeului se arăta un ou uriaş, în care lumina şi întunericul şi-au întins mâna ca într-un jurământ mut, deasupra altarului pe care odihneau cele trei potire.
Cel cu miere către partea luminii, cel cu apă neîncepută exact sub împreunarea mâinilor lor şi cel cu vin pe partea întunericului. Flăcăul simţea cum în visul Zeului bucuria era mai puternică decât îngrijorarea ce-l stăpânea în vis pe el...
"...dacă va şti să spargă oul va dobândi învăţătura prin care va înţelege şi legea luminii şi legea întunericului..." gândea zeul în somnul său, "...atât doar că lumina şi întunericul nu vor mai fi una, ci vor apărea şi vor dispărea pe rând, neîncetând niciodată să se nască. Abia atunci va înţelege că moartea e doar o minciună..."
În visul său, lumina a luat în pumn din potirul cu miere şi aruncând spre cer, a născut soarele, sub care flăcăul s-a încălzit o vreme fără a înceta să se minuneze. Apoi, soarele a întins mâna şi l-a transformat în copacul dreptăţii, bradul cu cetina mereu verde. Şi Zeul a surâs în somn gândind că bradul e bun şi flăcăul va şti să îl preţuiască.
Apoi întunericul a luat în pumn din potirul cu vin şi aruncând spre cer, a născut luna  către care  flăcăul a privit cu încântare, visând înăuntrul visului Zeului, cum luna a întins mâna şi l-a prefăcut în muntele tăcut, înăuntrul căruia grota încăpătoare i-a oferit adăpost. Şi iarăşi Zeul a surâs în somn gândind că muntele e bun şi flăcăul va şti să-l preţuiască.
Abia peste o vreme, în visul Zeului, lumina şi întunericul au luat deodată în pumni apă din potirul de la mijloc şi aruncând au apărut două râuri pe malul cărora mişunau sumedenie de pescari.
Când Zeul s-a întors în somn pe partea stângă, o parte din pescari s-au prefăcut într-o livadă cu meri, iar cei ce duceau  peştele  în coşuri s-au transformat în păsări care s-au deşteptat în faptul dimineţii şi în cântecul lor Zeul s-a trezit vorbindu-i:
" De aici încolo să iei singur aminte...când te vei trezi o să întâlneşti semnul şarpelui. Din înţelepciunea lui vei învăţa să iubeşti încă înainte de a şti să umbli."
În locul Zeului, în mijlocul cerului, a apărut un rug aprins din care curgea foc şi care s-a desfăcut în trei mănunchiuri. Unul s-a întors către soare, în timp ce al doilea s-a prelins o vreme printre păduri şi coline până s-a întrupat în făptura unui lup falnic şi alb ca laptele. La rândul lui, al treilea mănunchi s-a zbătut o vreme pe creasta muntelui până s-a întrupat într-un dragon fioros şi negru ca întunericul luând calea către prima peşteră.
Apoi flăcăul a căzut într-un somn adânc, netulburat o vreme, până când i s-a arătat acea vedenie care l-a întristat foarte: se făcea că din cele patru zări oşteni călări înveşmântaţi în fier şi purpură au împresurat mijlocul Poienii Sacre, căpeteniile înfricoşate ale seminţiei sale. Pe când stăteau gata să îngenuncheze resemnaţi, magii au înălţat fumul sacru de pe altarul jertfelor. Ofranda s-a împreunat cu razele fierbinţi transformându-se într-o roată de foc. Uriaşa învâlvorare sacră a prins a se rostogoli din ce în ce mai repede, de-a lungul şirurilor de oşteni ferecaţi în fier care, înspăimântaţi de moarte, au întors caii fugind fără a mai privi înapoi...
Teama din sufletele căpeteniilor a pierit cu încetul şi pe când toţi au îngenunchiat din nou, cuprinşi de uimire, din miezul roţii de foc s-a ivit o făptură  cu trup de dragon şi cap de lup ţinută în ascultare cu un lanţ de aur de el, flăcăul,  ivit lângă altarul de jertfă.
Atunci au prins magii a-şi înălţa străvechile incantaţii şi toţi cei prezenţi l-au venerat aşezându-i cele trei cupe dinainte. Înţelegând semnul Marelui Zeu, flăcăul a băut pe rând din fiecare cupă şi magii i-au dăruit simbolul sacru al puterii sacerdotale alături de sabia dreptăţii şi mantia de in topit, recunoscându-l drept cel ce era: mesagerul cerului aşteptat de veacuri."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu