goală în mine

stau goală în mine
vâslesc peste arcade de timp
în fapt rădăcini de copaci tăiați de vii 
de pe căile omului

în mine zgomotul nu încetează. oboseala crește
pas cu pas până calcă
așternutul superficial al liniștii induse
de câțiva megahertzi
și iluziile pe care le frământ în copaia copilăriei

netrăită copilărie a pruncilor
a căror coloană imită semiluna

jumătate de lună plină în care
m-am regăsit mamă femeie și copil deopotrivă

stau goală într-un plin necunoscut
doar până la punctul ciudat
care așteaptă să fie așternut

Anne Marie Bejliu, 9 februarie 2015