târziu

târziu târziul meu iubit sau căpătâiul păsărilor
în care cuiburile se ridică neîncetat
te citesc iar și iar printre oglinzile rămase întregi
aud cioburile cum așteaptă o eliberare absurdă
când particule de viață se vor ciocni
undeva între răsărit și amurgul troienelor tale

cuvinte răsărit amurg înserările care îmi sperie vrăbiile
spre somn spre încetarea oricărui hohot
și tu târziul târziului meu iubit mereu fără cântec rămâi

sărutarea lamei coasei te-a așteptat
în unghiul unui ipotetic viu amorțit într-un colț de verb

s-a răstignit umbra în buzunarul de la piept
ca un trandafir alb-roșu al nunții veșnice

tânăr mereu bătrân uneori zâmbești departe
mereu mai departe de mine chemi păsările să-ți compună
liedul iar tu cu flautul lumii redescoperi sunetele
sensurile iubirii în prin peste moarte

târziu târziul meu iubit nimicul ne înghite și uităm
ne uităm ne uităm

Anne Marie Bejliu, 15 februarie 2015