de ce există ”de ce?”

nu te mira atât de mult
am început să iubesc altfel tăcerea
de la tine a curs și 
umbrele parcă au devenit mai vii
printre zăpezile primăverii de acum
umblă năuce să te prindă

tu fugi și fugi prinzi din urmă toți
armăsarii tâmplelor tale argintii
până și cuvintele le așterni altfel

ai prins în timp un alfabet uimitor de clar
în care mă risipesc

sensurile asmut câinii îndoielii asupra mea
și atunci
mă retrag și mă tot retrag din calea ta
impozantă statuie
uitată pe soclul verbelor amânate a fi

ești ca un parc în jurul copacilor sculptați
anume pentru a putea rosti iubirea

a cui iubire? a nimănui și a tuturor
celor care îi privesc uimiți
și-n același timp pierduți prin
labirinturile străine de căutările lor

nu te mira atât de mult
privește și tu trunchiurile sculptate. pictează
în sine povestea
apoi
explică-mi prin forma tăcerilor tale

de ce există ”de ce?”

Anne Marie Bejliu, 2 martie 2016