păsări de lemn

departe de gara fără călători bubuie o umbră
explozia a măsurat gândurile trăirile emoţiile inutile
câte cioburi au înălţat rugi nu se ştie 
oricum ştirea nu a produs panică
gara a rămas fără călători
fericită în povestea ei

numai călătoriile trenurilor goale 
înşiră roţile pe portativul unei cunoaşteri în care
labilitatea este regină
cuvântul se uită repede
frazele sunt scurte
moartea prelung adâncită de tălpile oamenilor
departe de gara fără călători
lasă la rându-i urme

vârful coaselor rămâne înfipt în tăcerile neasumate
copacii nu se vaietă
frunzele cad anotimpurile îşi schimbă locurile
într-un spaţiu cântat din fracţiuni de timp
ca într-o horă a semnelor nedesluşite

codul gării fără călători rămâne viaţa în amorţire
la întâlnirea bazelor a două piramide
una atinge punctul de inserţie al aripilor
când zborul real se naşte şi zbucneşte
spre centrul existenţei

cealaltă răstoarnă într-un infinit finit valorile
ca într-o oală sub presiune
în care iluziile ridică zidurile fântânii de piatră
cumpăna salvează visele toate
le transformă în păsări de lemn

departe de gara fără călători
aştept să refac spiţele bicicletei unui august răsucit
în vechea clapă sol cu speranţele notelor înalte vii

Anne Marie Bejliu, 1 august 2014