cenuşiu de cercuri

cenuşiu de cercuri rupte-n zale- amare
cenuşiul zilei slabe dimineţi
răsărit de lună stors în calea moartă
versuri umbre versuri vorbe aruncate -n şorţul ros al vieţii
cauţi încropeşti în prezent destrami
să alegi să cureţi vindeci gândul reflectat pe ziduri

fiecare umbră frântă desenează
cu trupul spirale când priveşti mai bine lumina se stinge
aprinzi lumânarea şi vorbeşti cu sine-apoi când El vine
laşi să curgă-n flăcări toată neştiinţa
în ale iubirii, Iubirii de El

te ridici cu greu din răscrucea vie
lumina revine tu revii în sine
când din tot rămâne sfert de umbră-n unghiuri

din calea săgeţii cea rămasă-n zale când armură porţi
şi ea sfârtecată de lănci nesătule de umbre-ameţite
te-ai ferit odată acum rămâi stană şi priveşti prelung
înţelegi târziul înţelegi tăcerea înţelegi că singur şorţul ros îl porţi

ăsta-ţi este rostul după ce visezi că eşti sacul ochi
plin de demnitate de iubire-n sferturi învârtind nămeţi
în moara curată în care şi grâul se-ntoarce la copilărie
bob rămâi prin spice chiar de sunt culcate
şi aştepţi cuminte Palma să ridice fiinţa ta din glod
iarăşi către 'naltu-n care Sfânta Cruce primeşte în trupu-i
aşchia de umbră sau poate lumină care-ai fost şi eşti

Anne Marie Bejliu, 14 septembrie 2014