marți, 16 septembrie 2014

miez de foc dublu


ridică-mă, Doamne,
la cerul în care cercurile
devin şi rămân sfere
lasă-mă să cad sau să decad
trântindu-mă
ca o legătură inutilă de chei
de tâmpla pământului
atunci mă voi trezi şi din Inima Ta
voi înţelege Iubirea
miez de foc dublu umbră de stea,
iartă-mă că îţi fur arsura
atunci când inima mea măruntă
încâlcit ghem de emoţii
trezeşte pasul crucii
în care te-ai înscris
lăsându-mi mie cale liberă
întru greşelile adâncite
în propriu-mi pas dintâi de miez
sau ultim
nici crâncena încercare a tăcerii
nici iubirea măruntelor gesturi
nu ridică atât de mult colbul
cât privirea mea
lăsată pleoapă de gând
asupră-ţi
lasă-mă să-mi cern mişcarea
în ritmul cernerii tale
deasupra unghiului corb orb
din care răsar
zvâcnind când şi când
a trezire
Mulţumesc Ţie, Doamne

Anne Marie Bejliu, 16 septembrie 2014


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu