liber gând negândit

cu umbra pe umeri înaintez
odată cu nisipul de sub tălpile obosite
într-o gleznă a înflorit un rac

dincolo de timp va prinde între cleşti iubirea
o prinde şi acum cu un capăt de ochi înfundat în amintiri

deasupra pietrelor ridic pleoapa de piatră
a cântecului focului
când soarele lasă un bol de raze
pe pragul încleştării

frământările aruncă scântei ochiului de gând
în care m-am născut mă nasc încă pentru o nouă viaţă

după ce voi fi trecut pe luntrea prezentului
râul opac al mitului morţii asumate
voi fi voi vedea şi poate voi ierta
începutul miezul de foc al vieţii în mocirla umanului

apoi pe mine însămi
pentru a-mi fi lăsat sufletul sub tălpile aspre
ale trecătorilor umbre
asemuindu-mi paşii cu şerpii albi şi negri
încrustaţi profund în zidurile tunelului lunecării
dinaintea câmpului liberului gând negândit

Anne Marie Bejliu, 29 septembrie 2014