înţepare

să te schimbi să nu te schimbi
să alergi să mergi la pas
să şi să şi să...

te saturi. taci. dai cu viaţa de pământ
îi răscoleşti buzunarele

după ce te pocneşte depresia după ceafă
tocmai în tiv regăseşti acel ceva care te întinereşte
pentru o clipă

o iei de la capătul capătului
unui final laborios construit mental
simplu ridicat în cetatea cuvintelor care te
aruncă dincolo de ceasul tăiat cu foarfeca
de un artist suprasaturat de liniile încolăcite în juru-i
de timp

acolo te simţi cumva în siguranţă şi hohotul
- te aşezi ca un câine pe covorul anume pregătit pentru el -
ţi-l asculţi aproape liniştit
râzi ca prostul la propria-ţi imagine din oglinda ştirbă
râzi

de fapt nimeni nu taie nimic
toată lumea dă sfaturi nimeni nu le urmează
aşa cum nimic din jur nu împresoară nimic

halucinaţii gloduri şi uitarea de sine

pe covorul zdrenţuit pregătit viaţă de cineva
care a lăsat deoparte foarfeca pensula creionul linia
a păstrat numai punctul cu care înţeapă pe toţi
sperând într-o trezire clară

Anne Marie Bejliu, 16 mai 2015