iluzie de unu

se odihneşte timpul
iar eu mă păcălesc

pe cerc stingher cu ciocul
bâtlanul naşte cercuri
şi iar şi iar fărâmă
sferele aprinse
când răsărit de soare
mai poposeşte-aici

alerg mereu spre sferă
se sparge nu rezistă
pământului în care
mă sfarm în ploi prin ploi

devin un mâl aparte
dar tot mâl mi se spune

prin el oglinzi opace
privesc perfectul doi

iluzia se stinge
apoi se-aprinde iară

în barca de nădejde
privesc spre El cu doi

apoi c-un ochi departe
aproape se întâmplă
să mă trezesc în sferă
rămâne-n iarbă singur
întreg perfectul doi

când unu spun se-mparte
pământul viu rezistă
privesc o jumătate
apoi întregul. plec

Anne Marie Bejliu, 4 septembrie 2015