duminică, 6 septembrie 2015

îmi plac tatamiurile care cântă




cele din iarbă prind greierii şi
criurile lor aştern nopţii migala sunetului
când ecoul se trezeşte şi cheamă fiinţa la visare
îmi plac tatamiurile de iarbă
mă aşez cuminte în centrul lor apoi
cineva orb din mine porneşte spre margine
mă priveşte mă cântăreşte atent
primul pas al doilea arc salt apoi
căderile şi urcuşurile firelor de iarbă prin talpă
mă transformă în plantă
nu ştiu dacă pot înflori
oricum sămânţa putrezeşte în spaţiul
în care dacă apeşi apoi roteşti uşor invers
derulării nimicului ceva se întâmplă sigur
se întâmplă...
Anne Marie Bejliu, 6 septembrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu