duminică, 6 septembrie 2015

cineva o îmbrăţişa


mă priveşte piatra din ascuţişul ei
ridic în mine metafora plesnesc tălpile
a curăţare de praf
păşesc pe drumul fără oprire
de câte ori căldura ucide în mine mişcarea
înţepenesc între două pânze
ale păianjenilor îndoielii
inteligentă mişcare
numai aşa îmi pot acoperi
vânătoarea de tăceri
când dintre toate umbrele
a mea pare cea mai înaltă
înainte să cobor
braţele obosite de vid
în visul de azi noapte
cineva o îmbrăţişa cântându-i la pian
propria simfonie a nimicului
l-am crezut vis
Anne Marie Bejliu, 6 septembrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu