aripi

somn adânc prinde aripile păsării
între palmele omului

larg deschise îmbrățișează gândul
strânse în așteptare
pregătesc sămânța de zbor
pentru o nouă pală de vânt
o nouă rază din puterile soarelui
vârful de stâncă din inima omului
se rotunjește până la lacrimă
privind-o

este pasărea spiritului său și el, omul,
o recunoaște
numai când
în reflexele durerii îi încearcă tăria

pe viață umbra leagă legământ
cu forțele omului
limitate de orgoliu
uneori prind a mima zborul
alteori află că sămânța este
nu iluzie
ci tocmai bucuria de a fi el însuși

și totul cuprinde esența verbului a fi

a fi om

Anne Marie Bejliu 25 februarie 2016