joi, 25 februarie 2016

aripi


somn adânc prinde aripile păsării
între palmele omului
larg deschise îmbrățișează gândul
strânse în așteptare
pregătesc sămânța de zbor
pentru o nouă pală de vânt
o nouă rază din puterile soarelui
vârful de stâncă din inima omului
se rotunjește până la lacrimă
privind-o
este pasărea spiritului său și el, omul,
o recunoaște
numai când
în reflexele durerii îi încearcă tăria
pe viață umbra leagă legământ
cu forțele omului
limitate de orgoliu
uneori prind a mima zborul
alteori află că sămânța este
nu iluzie
ci tocmai bucuria de a fi el însuși
și totul cuprinde esența verbului a fi
a fi om
Anne Marie Bejliu 25 februarie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu