marți, 2 februarie 2016

tu uiți credinței chipul



răstorn în sine zilnic acea iubire crudă
numită de niciunde care adună patimi
și suferințe-n glod

mă-ndepărtez de mine de tot ce mă-nconjoară
și văd cum iar coboară șarpele-ndoielii
acoperă fațete de încercări ratate
de-a-mi fi ceva ce nu pot să definesc prea clar

înșir cuvinte goale le răsucesc prin sensuri
nimic găsesc și plinul se-ndepărtează. cer
când cerul lasă urme prin umbre plimbă viața
alb-negru risipește-n scenografii deșarte
se întrupează-anume iubirea într-o carte și-atunci
filă cu filă dezleg din mine câinii

carul nu se întoarce mi-a spus o carte simplă
sau complicată-n trupu-i de sensuri prea adânci

profund cred în iubirea în care trupul
uită că mai există gesturi neterminate-n umbre
când acțiuni deșarte prind în ele jocul
omului care umblă cu o umbrelă ruptă

admir ploaia prin țepii înșirați în raze
și las pe creștet căderea
apelor curate

poate atunci simt urna
plină cu cenușa trăirilor departe
trimise să mai crească
această-nnegurare umană prea nătângă
pentru a-mi fi enunțul unei teoreme
în care chiar iubirea își împletește forme

geometric dintre unghiuri
pe unul singur îl apăr

este în toate dreptul
pietrei dintr-un colț

el primește noaptea lumina îndurării
 și-atunci clădirea vieții rămâne în picioare

cineva măsoară și rupe în fragmente
tot ceea ce prin inimi clădim înfrigurați

răstorn în sine zilnic potirul plin de viață
înaltă dreaptă sfântă
mă rog să mai primesc
o șansă ne-ntinată la iubiri curate

acum mă las pe umbra aceea care
mă împletește-n tot

nu-i haos să distrugă unghiul drept al firii
și niciodată credința
nu-mi va lăsa amarul să-mi umple de minciună
 inima cea vie

să tac acum. răstoarnă și tu în sine cupa
apoi să-mi spui cu cine și cui mai porți minciuna
iluzia că-n zile cu dimneți de cești
cafeaua este soare iar soarele e ceaiul
pe care-l bei crezând
că lapte-a fost totul când ai mințit anume
să îmi câștigi iubirea

tu crezi sau mimezi prost
 acele revărsări de religiozitate
uitând credinței chipul năframa albă-n vânt

Anne Marie Bejliu, 2 februarie 2016


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu