*** - fără titlu 1 -

cred că propriile-mi cuvinte mă ucid lent
și toată această mișcare mă readuce printre
cioburile oglinzilor pe care încerc să le păstrez în mâini
le țin aproape paralel pentru a nu pierde
punctele câștigate pierdute deja 
în agitația zilelor și nopților de frică

undeva o femeie mamă stă la pat soțul ei abia răsuflă
vârstele nu iartă

aici, aproape de mine,
altă femeie mamă zâmbește atât de cald încât
nu mă mai pot desprinde nici de ea
nici de sufletul acela de uriaș al copilului acum bărbat

nu știu cum mă mai pot împărți fractura pentru ca
în firida visului să rămână ceva infim pentru mersul înainte

am văzut în buzunarele Domnului fila în care
răspunsurile se primesc
îmi aștept rândul cuminte tremurând la capătul umbrei mamei

Anne Marie Bejliu, 13 aprilie 2016