pânza este gata

învăț din filele poetului câte un verb
câte o metaforă sufocată de gânduri
de boala care stăpânește deasupra 
punctului fraza

se naște un orb altul pleacă
trenul nu stă în stație decât
fracțiunea de timp în care
roțile lui fură ultimul strigăt
ultima formă de empatie dintre
pleoapele căzânde și
lumina artificială a salonului
de spital

atâta alb atâta tăcere cade
odată cu aripile
un singur înger stă alături de păianjen

pânza este gata geometriile lasă
punctele să cadă

omul întreabă răspunde tace
și tace în cântecul lui orb

câte garduri cad tot atâtea ridică
praful și cântecul cocoșilor
în plină noapte
s-a răsucit o pană în coada umanului
alta s-a frânt alta se întinde să măsoare
verbul poetului cu glasul încă tânăr
deși el a plecat demult printre cei
ce văd acum iubirile cerului altfel

mai intens mai colorat sau poate incolore
devin toate pentru că ochiul nu mai
lasă iluziile să crească

alb negru scenariul este gata regizorul înalt
lasă spadele încrucișate
între viață și moarte un declic și
luminile felinarelor se reaprind în
memoria celor rămași
a celor care surâd ferestrelor Lui

Anne Marie Bejliu, 15 aprilie 2016