a mă iubi

a mă iubi pare a fi milă de mine
și atunci iau cu amândouă palmele propriul chip
și-l arunc în vasul alchimic

speranța că se va
schimba ceva și în exterior este slabă
este pierdere de timp toată această filozofie
a schimbării când ea își ia în fiecare zi obolul
din carnea aceea macră a sufletului
face ce vrea cu ea

uneori simt acut cum mă cioplește
distrând probabil zeii adunați cu rânjetul pe buze
în amfiteatrul cunoașterii

alteori plimbă săbiile cioplite din oasele ideilor umanului
desenează în aer cruci
le aruncă ritmat în creștetul oarbei

râd privindu-mă în oglinda emoțiilor trezite parcă
de o poveste care nu-mi aparține
câteodată plâng și privesc în joacă printre gene
luminile culorile și aerul cum dansează neîncetat
speriindu-mi geometriile închipuirii

a mă iubi îmi pare uneori o aberație
totuși este ca un șut pentru un pas înainte
comunicarea o cere
ceilalți tac. mă bucur și merg mai departe
iubind...u...-mă

Anne Marie Bejliu, 8 mai 2016