prieteni buni

copacul a crescut cât blocul
prieteni buni
acum se sprijină unul pe altul și stau
priveau odată jocul copiilor
acum privesc statica umbrelor unor jocuri de roți
manevrele mașinilor
oricum fiecare dimineață le umple privirile cântec
păsările nu-i uită
copacul ramura o lasă pe fruntea blocului
e uriaș și bun
primește toate gândurile pe care fiecare rază de soare a zilei
mă umple de versuri sau fraze
privindu-l uneori de la geamul mamei
alteori de la fereastra mea
din spatele gratiilor albe pe care umbra umanului
mă obligă neîncetat să le las pentru o liniște aproximativă
copacul uneori se înclină
blocului îi mângâie fruntea
cumva în ritmul unei vieți pe care
încerc să o decodific pentru a-mi fi mai ușor să mă ascult

Anne Marie Bejliu, 28 mai 2016