când te trezeşti

sufocă aerul din preajma ta poete
după ce prind în priviri rândurile tale vreau să scriu

ca un magnet mă atrage rostirea aceea cântătoare
sau poate imaginile fireşti
misterul fără de care tu nu puteai trăi înconjurat
de aura bunului simţ

cândva după ce toate se vor fi aşezat odată cu sabia
metaforei în teacă îţi vei scoate tacticos mănuşile

una o vei arunca spre gardul labirintului
pe cealaltă o vei flutura spre iluzii încercându-le imaginaţia

vei auzi un hohot uimit de râs ca în tragicomediile în care
lacrima este eroul principal cu variaţii de râs şi plâns
ca într-un buchet de flori din vaza pe care pictorul tocmai
a terminat-o de aşternut

ea stă plină de spirale cu cercul de la vârf deschis
ca într-un sărut dintre pictură şi natură
în fuga gândului celui care a creat-o

sufocă şi încântă adoarme şi trezeşte
mângâie şi plesneşte ca un bici de argint rostirea ta
poete când te trezeşti şi când
prin toate aceste tăceri pline de zgomot
îmi vei lăsa pe farfuria cu mere o nucă verde

Anne Marie Bejliu, 8 decembrie 2015