canon

ascult ca într-o banalitate care îmi creşte zilnic în palmă
ceea ce îmi aruncă de pereţi mintea
şi atunci încep să surzesc. ascult muzică 
ascult ecoul prin codul sufletului altei fiinţe

de orbit nu e nevoie acum. oarbă de fapt sunt oricum
şi asta mă salvează de la înec
de câte ori înghit spuma zilei între şapte încercări
de a mă ridica de la podeaua plină de paşi

văd mereu trecutul în fiecare glob
prin urechea căruia strecor aţa următorului an

ştiu. îmi veţi spune că e învechită metoda
de aninare a globurilor în brad să pun altceva
sau ceva care prinde filele scrise sau tipărite

nu. pentru mine este un canon pe care-l urmez an de an
este o retrăire a copilăriei şi parcă alung singurătatea
când o gândesc

e un joc al mâinilor cu inima sufletul mintea
răscopt în fântânile nesecate ale vieţii trăite
şi cumva netrăite

tot mai puţini suntem şi tot mai mulţi
suntem parcă trecutului izvor şi atunci
urmez canonul an de an
pentru a mă regăsi
în gesturile repetabile ale strecurării unei aţe noi
prin globurile timpului biologic
trăit netrăit promis nepromis
ca într-o perpetuă aninare alături de
conurile bradului a conului personal prin care
poate cresc poate scad. Domnul ştie

Anne Marie Bejliu, 16 decembrie 2015