cu viaţa târâş pe pânza cunoaşterii

paşi lăsaţi să fugă haotic
prin zăpada încă nenăscută
şi tu cruce răsărită de niciunde 
sau din degetele picioarelor pe care
timpul le reformulează a fi
aşchii din lemnul celei pe care înaltul
o lasă încet sau prin furtunile interioare
pentru focul de tabără al fiecărei fiinţe

înfricoşare să fie fuga sau poate
asta este condiţia viului. nu ştiu

mai dau o filă geometrilor pictori
sau pictorilor geometriilor transformării
să-şi hrănească secetele propriilor umbre
poate vor reuşi să descrie totul sau aproape totul
în curgerea liniilor punctelor arcurilor de cerc
petelor de culoare uitate demult pe pânzele inimii

citesc atent nu înţeleg sau poate
nu vreau să înţeleg acum

amân ca într-un păcat al autodemolării
că în mine sunt toate aşchiile
toate cuvintele şi toate gesturile născute
sau nenăscute ale încercărilor

de aici teama furia neîmplinirea şi gândul flămând
la acel punct înalt în care
numai femeia ajunge hrănind puiul de om când
sânul plin este chemat la jocul alăptării
de astre de foame de gând
de forţa vieţii desfăşurată în grădinile Domnului
în punctul fierbinte al împlinirii reale

cu viaţa târâş pe pânza cunoaşterii
mă găseşti regăseşti în plină rugă
sau poate numai meditând la legănare

Anne Marie Bejliu, 6 decembrie 2015