trup de i sau punct pe gând

mă-nveleşti în vis adesea

într-o haină de răcoare

"te iubesc" să spun mi-e teamă

şi mi-e cald să spun în mine

simt cum răsuceşti pumnalul

de cuvinte argintate

loveşti timpul meu cu ciotul

ce-a rămas nealterat

şi îi creşti intensitatea

cu o nouă definire

aspră-ntr-un miraj de gesturi

fără formă fără glas

înţeleg şi nu-nţeleg

că mi-e scrisă-n tălpi chemarea

sau pe pulpa dezgolită

de-ntrebări răspunsuri cad

mersu-mi este transformat

în plutirea printre verbe

şi-atunci cred în gând născut

cum că sunt şi nu sunt astăzi

decât un toiag în care

sprijini şi tăceri şi lumea

universul tău de verbe

când îmi taci

când strigi pe nume

ceea ce nu ştiu din mine

uneori în rătăcire

privesc golul dintre noi

apoi las privirea-mi oarbă

înspre tine văd ce eşti

liber spirit eşti în care

oglindindu-mi şi fiinţa

şi acele-nfrigurări

ale inimii nebune

simt că îmi rămâne-n frunte

şi în tâmple alergarea

unui cal imens şi tandru

vorbăreţ tăcut şi fur

când mi-e dor

 când fuga-mi este

 singur scop al stării vii

prind în pumni un vers anume

şi-un cuvânt de început

le privesc atent cum scapă

printre degete-amorţite

de atâta încleştare

şi mă hotărăsc s-adorm

tu vii iar şi iar spre mine

şi mai văd cum calul cântă

în tăcerea-mi oarbă pată

albă uriaşă sfântă

ştiu că el îmi e prieten

tu ce-mi eşti într-o spirală

trup de i sau punct pe gând