scară

mi-e dor să fiu copil
să-mi fie aproape
toţi cei ce au plecat
să mă pot defini
prin iubirea lor
şi prin iubirea mea
pentru ei toţi

uneori îmi vine să urlu
sub un banc de nisip
absurd lăsat
la îndemâna disperaţilor

alteori aleg
să mă pierd în amintiri
mă mângâie
îmi ţin inima în palme
şi lasă mingi de soare
să se rostogolească
prin toată fiinţa mea

mă simt atunci
ca o scară
a propriilor vârste
prin care jocul
niciodată
nu este întrerupt

Anne Marie Bejliu, 11 decembrie 2015