Trei cărţi, un nume, o voce, o Poetă, Anne-Marie Bejliu
2015-12-29 | |
Nu e nevoie să spun eu prea multe.
Pe Plaja cu suflet, minunile se ţin lanţ.
Cum spune Poeta-ntr-o poezie
pe care eu aş numi-o Pescăruşul:
te las pe tine să vezi cum
Pescăruşul sărută soarele
eşti vis şi jar din focul alb al firii
nu-mi eşti nu-ţi sunt
suntem din ploi de gând…
nisip din vânt
pe o bancă de lemn nou
Meseria mea este Matematica şi orice altceva este un adjuvant. De aceea, ce spun despre ce se întâmplă pe lângă domeniul meu de specialitate este dintr-un dar pe care-l înmulţesc după puterile inimii. Nu pun de la mine nimic. Las să se vadă, pe ici, pe colo, ce zice Poeta, direct, în poezie sau din propria mărturisire. Dintr-o discuţie recentă, într-o plimbare pe Plaja cu suflet, Poeta Anne - Marie Bejliu îmi mărturisea:
AMB: Este viaţa mea în toate cărţile, pentru că nu pot scrie altfel decât ceea ce trăiesc din plin. Aş schimba aerul acela trist, dar iar mă lovesc de bariera chipului propriei vieţi şi de jurământul, să-i spun, de credinţă al meu ca scriitor de a fi sinceră cu mine în scris şi cu ceilalţi. Aş vrea să imprim bucurie totuşi simt că bucuria se naşte din durere, din înţelegerea ei, din acel verb a deveni tu însuţi durerea pentru a o putea trăi şi înţelege tot mai bine. Este ca la domesticirea unui animal. Cu cât îl cunoşti mai bine, cu atât ajunge să te cunoască şi el şi asta duce către prietenia reală, profundă. Devii prieten real, profund cu durerea, ea îşi lasă acutele şi transcende în bucurie. Dacă aş accepta compromisul în relaţia mea cu durerea ar rămâne multe resturi şi atunci bucuria simţită, trăită de mine, ar fi un fetiş.
Le-am lăsat pe toate să curgă aproape cum au fost scrise. Am scos practic dintre scrieri pe cele care au însemnat pentru mine lălăiala dintre două blocaje în scris sau treceri de la o fază la alta a evoluţiei mele ca scriitor. Acelea erau încercări, întinderi de băţ către niciunde cu speranţa că în acea bâjbâială tot voi prinde la un moment dat ceva.
YMP: Despre scrierile tale pot spune că-s exerciţii de sinceritate, spontane şi reflexive. Tocmai pentru că sunt foarte dense, ele nu se descoperă decât acolo unde lectura-i făcută şi cu mintea şi cu inima. Sub semnul intuiţiei că “aici se vindecă o rană”, atât Penitenţele şi Revenirea Cuvântului Dintâi, dar mai ales Candela Epistolei sunt cărţi bine structurate ca spaţii poetice pline, complete şi dureroase. O durere din care se iese prin identificarea cauzei rănilor, refuzate la început, acceptate şi vindecate, pe o cale, nu de puţine ori, iniţiatică.
De la cartea "Vindecările", a Doinei Uricariu, în literatura română n-am mai întâlnit Carte de Poezie şi proză poetică cu diversitatea tematică şi cu deschidere spre toate ungherele sufletului.
De la Suferinţă la Vindecare, de la Vindecare la Bucurie, de la Bucurie la Fericire, de la Fericire la Recunoştinţă, de la Recunoştinţă la Iubirea Aproapelui, de la Iubirea Aproapelui la Iubirea Vrăjmaşului, şi-n cele din urmă, care acum sunt cele dintâi, de la Toate Acestea la Iubirea lui Dumnezeu. Până aici a fost greu. De aici încep opţiunile, căile le voi exemplifica mai târziu, prin citate.
Pentru a nu mă întinde prea mult, închei cu un citat din Caragiale: “Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult…căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul?”
YMP, Constanţa, 29 decembrie, 2015
http://www.poezie.ro/index.php/article/14085661/Trei_c%C4%83r%C5%A3i,_un_nume,_o_voce,_o_Poet%C4%83,_Anne-Marie_Bejliu_
Mulţumesc din toată inima Domnului Profesor Ioan-Mircea Popovici
Pe Plaja cu suflet, minunile se ţin lanţ.
Cum spune Poeta-ntr-o poezie
pe care eu aş numi-o Pescăruşul:
te las pe tine să vezi cum
Pescăruşul sărută soarele
eşti vis şi jar din focul alb al firii
nu-mi eşti nu-ţi sunt
suntem din ploi de gând…
nisip din vânt
pe o bancă de lemn nou
Meseria mea este Matematica şi orice altceva este un adjuvant. De aceea, ce spun despre ce se întâmplă pe lângă domeniul meu de specialitate este dintr-un dar pe care-l înmulţesc după puterile inimii. Nu pun de la mine nimic. Las să se vadă, pe ici, pe colo, ce zice Poeta, direct, în poezie sau din propria mărturisire. Dintr-o discuţie recentă, într-o plimbare pe Plaja cu suflet, Poeta Anne - Marie Bejliu îmi mărturisea:
AMB: Este viaţa mea în toate cărţile, pentru că nu pot scrie altfel decât ceea ce trăiesc din plin. Aş schimba aerul acela trist, dar iar mă lovesc de bariera chipului propriei vieţi şi de jurământul, să-i spun, de credinţă al meu ca scriitor de a fi sinceră cu mine în scris şi cu ceilalţi. Aş vrea să imprim bucurie totuşi simt că bucuria se naşte din durere, din înţelegerea ei, din acel verb a deveni tu însuţi durerea pentru a o putea trăi şi înţelege tot mai bine. Este ca la domesticirea unui animal. Cu cât îl cunoşti mai bine, cu atât ajunge să te cunoască şi el şi asta duce către prietenia reală, profundă. Devii prieten real, profund cu durerea, ea îşi lasă acutele şi transcende în bucurie. Dacă aş accepta compromisul în relaţia mea cu durerea ar rămâne multe resturi şi atunci bucuria simţită, trăită de mine, ar fi un fetiş.
Le-am lăsat pe toate să curgă aproape cum au fost scrise. Am scos practic dintre scrieri pe cele care au însemnat pentru mine lălăiala dintre două blocaje în scris sau treceri de la o fază la alta a evoluţiei mele ca scriitor. Acelea erau încercări, întinderi de băţ către niciunde cu speranţa că în acea bâjbâială tot voi prinde la un moment dat ceva.
YMP: Despre scrierile tale pot spune că-s exerciţii de sinceritate, spontane şi reflexive. Tocmai pentru că sunt foarte dense, ele nu se descoperă decât acolo unde lectura-i făcută şi cu mintea şi cu inima. Sub semnul intuiţiei că “aici se vindecă o rană”, atât Penitenţele şi Revenirea Cuvântului Dintâi, dar mai ales Candela Epistolei sunt cărţi bine structurate ca spaţii poetice pline, complete şi dureroase. O durere din care se iese prin identificarea cauzei rănilor, refuzate la început, acceptate şi vindecate, pe o cale, nu de puţine ori, iniţiatică.
De la cartea "Vindecările", a Doinei Uricariu, în literatura română n-am mai întâlnit Carte de Poezie şi proză poetică cu diversitatea tematică şi cu deschidere spre toate ungherele sufletului.
De la Suferinţă la Vindecare, de la Vindecare la Bucurie, de la Bucurie la Fericire, de la Fericire la Recunoştinţă, de la Recunoştinţă la Iubirea Aproapelui, de la Iubirea Aproapelui la Iubirea Vrăjmaşului, şi-n cele din urmă, care acum sunt cele dintâi, de la Toate Acestea la Iubirea lui Dumnezeu. Până aici a fost greu. De aici încep opţiunile, căile le voi exemplifica mai târziu, prin citate.
Pentru a nu mă întinde prea mult, închei cu un citat din Caragiale: “Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult…căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul?”
YMP, Constanţa, 29 decembrie, 2015
http://www.poezie.ro/index.php/article/14085661/Trei_c%C4%83r%C5%A3i,_un_nume,_o_voce,_o_Poet%C4%83,_Anne-Marie_Bejliu_
Mulţumesc din toată inima Domnului Profesor Ioan-Mircea Popovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu