e şi asta o formă

ai răsucit şi răsuceşti cuţitul
din cremenea cuvintelor până când
din toate cele patru sfere de pământ ţâşnesc iar 
şi iar cuvinte
verbele rămân la urmă ca un vulcan
interiorizată adunare pe care uneori o citesc
alteori mă prefac oarbă şi ţip în propria-mi tăcere
tu răstorni zilnic sensul verbului a iubi
până la urmă înţeleg ceva şi anume că
aici nevoile primează
ai fugit de câte ori un glonţ mă fugărea insistent
ai dispărut acum aşteptând să-ţi trimit
filele scrise mai demult
uite că săptămâna are şapte zile
săptămâna de când am spus că ţi le trimit
le voi trimite în ziua a şasea în a şaptea le vei
arunca într-un colţ
le vei da foc impasibil la geometriile fumului care
va ieşi din ele
e şi asta o formă de iubire - te întreb
reluând jocul în scenografia pe care
nu o mai pot schimba
cred că te iubesc sau oricum ceva între
înţelegere şi fugă zace sau exultă în mine
în fiecare zi

să mături cenuşa filelor. să o mături. mizeria asta
uneori te împresoară până când totul devine
ilizibil
numai tu nu

Anne Marie Bejliu, 7 decembrie 2015