ceartă împăcare

cineva departe se ceartă cu zeii
pentru mine ei există la fel
cum există urmele aştrilor căzători 
prin certitudinile cu care ne învelim nopţile
şi de multe ori zilele
când am vrea mai mult mai bine
mai răcoros sau mai cald

şi totuşi

cineva se ceartă apoi se împacă grăbit
în cuvinte cu zeii
mai târziu vin eu şi îi citesc urmele
pe filele albe tipărite cu negru şi-mi spun:

oare în mine zeii dansează
sau numai tropăie gazele de la
cozonacul mâncat iar eu construiesc
un romantism al meu cu faţete multiple
ca un miriapod melancolic ce sunt
azi şi poate voi mai fi şi mâine
dacă nu mă trezesc
din starea aceasta indusă de vin

ca un cameleon al încercărilor grăbite
să umple ulciorul sau debaraua cu provizii
mă cert şi mă împac acum cu zeii
mai ales cu acel Bacchus căruia îi spun
la revedere pentru câteva luni

salut cu bucurie pe Apollo

restul să stea cuminţi
alături de piesele de şah până când
voi ridica acel acoperiş de lemn
încrustat cu umbre

Anne Marie Bejliu, 25 decembrie 2015