cuvinte forme pradă

cuvintele pe care le aştern
încep să-şi simtă formele
aspre unduioase pline de noduri 
le simt atingerea mă biciuiesc singură
începând să prind un gând poate de aiurea
poate de mult în mine neconturat
strigă la mine cineva de undeva departe dus
altcineva plecat îmi mângâie umărul
apoi îşi aşează cuminţenia pe el şi-mi şopteşte că nu
nu sunt printre păsările vorbitoare
care fură leacul inimii femeii cu ochii din măslinul
de la poalele norilor
poate că mă definesc pasăre de pradă
sau numai pasărea de curte care visează că zboară

este adevărat că îmi place atingerea
dintre tălpi şi pământ mai mult decât cea
dintre tălpi şi apă sau aer

întrebarea persistă: sunt sau nu sunt
pasăre de pradă uitată demult
în curtea unor stăpâni absenţi
şi atunci ce mai încerc să vânez
în afară de sămânţa vântului iscat de niciunde
în inima formei în care care mă manifest
şi mai ales încerc să manifest viul

Anne Marie Bejliu, 26 decembrie 2015