căuta timpul tălpile oamenilor

căzuţi din caruselul tainelor băteau esenţele
se uscau singuri pe liniile de haine
pe care le întindeau sub nori
cârlige de verbe atârnate indecent
între hotarele morţii şi ale vieţii
cineva agita soarele cu o coasă
el se ascundea şi totul părea un peisaj nepictat
o vedenie a pictorului orb în care el
era velinţa de taină a tuturor întâmplărilor
petrecute sau nu oricum născute
undeva într-un tărâm cunoscut
numai celor aleşi să creeze balauri de gândire
uriaşul cu un ochi de iarbă măsura pietrele doamnei
ascuns după un dâmb de pământ
l-am găsit l-am pupat pe nasul ascuţit de ploi şi vânt
i-am spus că e bine ce face
mulţi vor să ia o fărâmă din pietrele doamnei
să le păzească să le privească
şi nasul să şi-l înfigă zdravăn în ei cei ce
fură tălpile oamenilor paşii lor nenăscuţi
bucuria nepictată
anume pentru a rămâne veşniciei dar

Anne Marie Bejliu, 11 decembrie 2015