plinul laptelui ceresc

să ne umplem cofele cu verbe
de câte ori muzica scade în intensitate
plinătatea atinge vârful în care celulele
respiră frumuseţe
iar tălpile miriapozilor prind aripi
dincolo de frontiera injuriilor
multe coarne ies la suprafaţa mocirlei
când focul verde arde sămânţa urâtului
iar omul deschide flămând conserva cu file tipărite

să ne golim de seminţele lucitoare apoi
să întindem palmele pline de cele putrezite spre soare

cândva se va ridica în coasa încercării adevărul

limanul stropeşte lanul de cuvinte cu bucuria
poveştilor neîntâmplate

totuşi poveştile se întâmplă înainte de a fi spuse
sau sunt seminţe putrezite
care au înflorit demult
în palma orbului cu ochii larg deschişi
verbului "a fi"

tac şi privesc miracolul naşterii
într-un pumn larg deschis

câteva fire de pământ
rătăcite prezentului prin tâmple
hrănesc seminţele cu plinul laptelui ceresc

Anne Marie Bejliu, 13 decembrie 2015