una cu mine

să te aştept azi sub copacul îngălbenit
scuturat de frigurile prezentului
îmi pare a fi o clipă de meditaţie
nu beau decât aerul străzii dau filele absent
privesc cerul care
uneori mă absoarbe alteori mă aruncă şi mai mult
în copca uitării. devin una cu lemnul băncii şi visez

visez cum trece tata cu sacoşile pline
visez cum aşteaptă să mă opresc din alergare
să stăm o clipă la bârfa zilei nu mai contează
că-i dimineaţă sau prânz lumină să fie fără felinare
am felinarul meu înger îmi zâmbeşte şugubăţ privind
doamnele de pe aleea din faţa băncii
mă cuprinde peste umeri cu mâna de urs
şi-l simt atât de prezent încât rotunjesc buzele
a sărut pe obrajul asprit de vârste

o pasăre mă priveşte şi-mi priveşte singurătatea
devine una cu mine şi pornim
mă trage dorul odată cu aripile păsării spre cer
îl aud pe tata să şed potolită
l-a iubit atât de mult pe Gabi încât
nu am voie să plec nicăieri stau şi aştept
nici eu nu ştiu ce anume. aştept...

aud cum cineva spune că
"prima carte se regăseşte în celelalte"
aşa este când odată cuibul era plin şi vrei
să-i prelungeşti plinătatea în alte şi alte file
mai înguste mai puţin albe sau mai mult

pasărea cred că îmi şopteşte continuu ceva
tac în pas pas...

Anne Marie Bejliu, 4 decembrie 2015