rătăcesc

rătăcesc zi de zi cheia cuvintelor
care cântă mereu
prin flautul plin de iarbă acum
amară iarbă pe care
cosaşul cu o mie de mâini o seceră
iubindu-mă chiar dacă nu-i cred puterea
la răscruci toamnele trec odată cu mine
prin garduri prin pietre
prin lespezile grele ale sensurilor cărora
încă nu le surprind înţelesul
mă răscolesc anotimpurile părinţilor
ale copiilor cu semnul crucii
pe frunţile fragede
şi atunci chem jocul
pe scena aceea a coasei
lucind în nopţile albe ale fiinţei
rătăcesc zi de zi printre umbre
întrebându-le îmbrăţişările
dacă mai sunt
femeia copilăriei
cândva fericită cândva tristă
cândva adunată din colbul existenţei
de mâinile mamei
plămădind mereu mereu altă naştere
a ceea ce sunt
în fiecare punct de foc al vieţii

Anne Marie Bejliu, 11 decembrie 2015