dornic de frumuseţe

coboară piatra gândului pe faleza 
adumbrită de paşii călătorilor de coamele mângâietoare ale cailor 
năzbâtii curg printre copiii adunaţi să strângă firele de nisip ale priamidei de visuri neîmplinite
adulţii vorbesc se înscriu în tabloul staticii unei lumi în care
zâmbetul jocului unui copil readuce la viaţă paşii
spre înalt inima glăsuie într-un limbaj neinventat a fi tradus în cuvinte
mă ascund într-o coajă de viaţă spionez jocul lor niciodată terminat
mâinile-mi descriu în aer mişcările lor
aleargă spre ei să-i cuprindă într-un dor nebun de a le fi alinare
dispar fiecare pleacă în braţele blânde ale mamelor
eu rămân să privesc aşternerea firelor de nisip pe care ei
într-un mâine târându-se ca un şarpe printre fibrele luminoase ale existenţei
le vor adăuga sau le vor uita în jocul cifrelor în care vrând nevrând
sunt prinsă ca un spion cu un sfert de privire spre nisipul de sub tălpile lor fragile
şi trei sferturi spre în prin cerul adânc al valorilor fiinţei

urcă piatra gândului pe faleza luminată de jocul copilului universului
odată cu copitele vibrânde ale murgilor timpului de acum
mă simt ca o năzbâtie în palmele Copilului Dumnezeu
al pământului dornic de frumuseţe
mereu rostogolită printre limbile de foc ale formelor fără formă 
cuprinse într-o comunicare sărăcită de încercările privite aproape cu indiferenţă
de adulţi

Anne Marie Bejliu, 13 iulie 2014