icoana surâde

în penumbra lemnului din care se naşte
icoana - fată a luminii - se roagă
odată va fi pictată de inima celui ce cântă
odată privirea unui mirean o va fi iubit-o

ea aşteaptă să iasă 
din uterul copacului de gânduri
pentru un ideal neatins nicicând de aer
atins uneori de inima
celui ce ştie a cere ajutor cerului
înainte ca praful de pământ
ars în paralelipipedul ermetic închis
să iubească bucuria culorii peste veacuri

ochiul pământului arde
alinat este de fecioara icoană nenăscută
undeva într-un colţ al ochiului pictorului blând
lacrima cerului creşte icoana

dincolo de geometriile vieţii
omul-pictor sapă aria verbului a fi
până când
izvorul chipurilor sfinte ţâşneşte mai viu
înainte de copilăria copilului
readus în palma sfântă a Domnului

în lumina veşnicului răsărit
icoana surâde clipelor omului
cu încă o minune

Anne Marie Bejliu, 4 iulie, 2014