remanenţă

feliem zilnic hazardul cu rostirile cu gesturile
căpuşele realităţii 
prind din porii cuvintelor esenţele
le sustrag ca nişte hoţi ai vremurilor aldine
în ele timpul rumegă scoarţa copacilor
şi între noi şerpii călătoresc liber 
fără viza încrederii 
ferice de cei care inima o au din pluş
sunt modelaţi după bătăile sacadate ale vântului
în jgheaburile aşezate logic
la marginea acoperişurilor casei de gânduri

la cafeneaua din colţ am văzut cum începe povestea
ea are inima în palme o inimă de gânduri
neajunse la marginea buzelor pentru a fi rostite
el are inima din pluş modelată
în jgheaburile de scurgere ale apei de ploaie
ea nu mai ştie să zâmbească
zâmbeşte din când în când
ca o telegramă uitată pe colţul scaunului
când în fugă te întorci să-ţi iei umbrela şi pleci

el ridică umbra prea sus o acoperă
ea rămâne el pleacă
ea pleacă şi nu se întoarce

el se întoarce pentru un singur motiv
şi-a uitat bricheta preferată la mijlocul mesei la care
o ea şi un el prind între ei uneori o inimă întreagă
un zâmbet pluteşte deasupra mesei
simplă remanenţă a unor
vibraţii nevinovate atunci acum mereu

Anne Marie Bejliu, 24 iulie 2014