ann-

alerg pe câmpul minelor de fistic
struguri şi mere
răscolind mormanele de gunoi
din fiecare ridicătură de cuvinte

rostogolesc într-un hohot de râs
cojile portocalelor
consumate la mesele festive
ale minţilor îmbolnăvite
de ura sinelui de sine în sine
adun toate frunzele de dafin
consumate la supele cu minciuni
daruri peste daruri descopăr
în metaforele uitate
în pungi de plastic ars

cu toate în buzunare
merg calm de-a lungul ţărmului
am ales ţărmul
pentru că acolo vântul e mai puternic
e bun pentru un final grandios al balansului
între fericire şi resemnare

tai buzunarele

las vântul să hotărască următoarea mişcare
direcţie
următoarea staţie a haosului trăirilor

mă numesc ann- al mării
şi am în inimă adunate
toate valurile năucelor încercări
prin care-am umplut sacul răbdării

acum stau să măsor vârful
important e echilibrul
pentru următorul dans
cu vântul şi cuvântul

se cerşeşte mult
din greu
o coajă de gând

ici colo se adună vrăjitoarele
sau ielele
sau ce or mai fi
prin buzunarele timpului legendelor

toate vorbesc
şi-n mâinile prea lungi
prelungi
prind câte o viaţă
- om sau animal
nu contează -
oricum lumea e amestecată

eşti privit uman
când eşti bun de ceva

eşti alungat animal
când plinătatea falsă a simţurilor
înlocuieşte wu-wei
cu banale jocuri de trăiri

se deschid porţi nepermise
se joacă ruleta rusească
până la saturaţie
apoi rând pe rând
toate dispar

scena rămâne goală

un punct atârnă
de o linie presupusă a fi dreaptă

scena e mişcată de regizor
filmul creşte

între alb şi negru
punctul balerină
devine inimă
inima dispare
e linişte